De când cota unică a intrat pe rolul economiei româneşti, mulţi analişti economici dar şi politici au încercat să demonstreze viabilitatea sau dimpotrivă perversitatea ei. Dincolo de aceste încercări rămân totuşi câteva întrebări. Cât de mare este influenţa asupra bugetului? Şi această influenţă este pozitivă sau dimpotrivă negativă? La ce a contribuit acestă cotă unică? Cât ar fi trebuit să fie?
La acestă intrebare am răspunde chiar cu armele celor care au spus ca acestă cotă unică va aduce un deficit bugetului de stat. Observăm ca la 4 ani de la aplicarea ei nu numai că bugetul nu a suferit deprecieri în ceea ce priveşte încasarea ci dimpotrivă am asistat la creşterea veniturilor bugetare din impozitul pe venitul persoanelor, şi nu în ultimul rând ca un efect de levier şi la o creştere a veniturilor bugetelor asigurărilor sociale şi a fondurilor speciale. Cum altfel se poate explica posibilitatea creşterii unor indemnizaţii, pensii sau ajutoare sociale? Totuşi să nu uităm aici presiunea mirajului unei munci peste hotare care constituie un determinant al creşterii salariilor şi implicit al încasărilor bugetare din taxe şi impozite. Cu siguranţă din acest punct de vedere cota unică aduce competitivitate în ceea ce priveşte angajările din ce în ce mai numeroase, a se vedea şi rata şomajului şi ăn special evoluţia ei. Dacă luăm în considerare recesiunea economiei mondiale coroborată cu falimentele de răsunet ale ultimelor luni am putea spune că taxele şi impozitele atât de mult atacate pot avea uneori şi efecte pozitive.
16% mult sau puţin? La o primă vedere nu e nici mult nici puţin am putea spune că e incitant. Aşa şi trebuie să fie o cotă de impozită – incitantă pentru muncă şi pentru afaceri. Şi dacă putem vorbi de competitivitatea acestie cote unice în sistemul deja răspândit al cotelor unice de impozit nu la fel putem vorbi de celelate taxe plătite de angajat şi angajator. În cazul contribuţiilor pentru şomaj simplificarea şi reducerea contribuţiilor s-a datorat exclusiv exportului de forţă de muncă, şi în special de şomeri. Cu toate aceste semne bune rămân totuşi şi probleme de fond şi de sistem. Aici vrem să încadrăm faimoasele contribuţii la asigurările sociale. Ineficienţa sistemului de stat îşi spune cuvântul încă o dată. Deşi asistăm la o creştere a încasărilor bugetare, în loc ca aceste contribuţii să scadă sau ca beneficiarii să fie mai mulţi sau mai bine remuneraţi ele rămăn anchilozate într-un sistem greoi şi ineficient. Este greu de analizat efectul acestei cote unice mai ales în contextul unui procent de muncă la negru generalizat.
Totuşi acestă cotă unică nu este un cadou pentru angajaţi şi nici neapărat o povară pentru bugetari. Să nu uităm un lucru relativ simplu. Un sistem de impozite şi taxe mai simplu şi mai uşor de înţeles poate contribui la o adevărată asanare a muncii la negru şi a muncii parţiale la negru (acest sistem de plată în plus faţă de salariul declarat). Aici avem de a face cu adevărata problemă a sistemului de taxe şi impozite şi anume gradul de colectare. În realitate 16% sau 25% sau 40% nu mai are nici o importanţă atâta timp cât nu se pot colecta dacă nu se pot descoperi veniturile din economia gri. Amintim aici o teorie asupra impozitării în corelaţie cu gradul de colectare a veniturilor bugetare,şi anume curba lui Laffer. Aceasta însă nu se mai aplică atâta timp cât vorbim de un procent de muncă nedeclarată cuprins între 40 şi 50 %. Aici trebuie să fie adevărata bătălie a celor care au în atenţie veniturile bugetare şi nu în a explica sau a căuta alte cote de impozit.
Cum vreţi să reacţioneze antreprenorul care desfăşoară activităţi în România atâta timp cât amenda pentru munca la negru este aproximativ contravaloarea a 2 salarii medii? Haideţi să ne gândim la amenzile practicate in Germania sau Italia? De ce autorităţile se fac că nu înţeleg aceste probleme? Răspunsul clasic la această întrebare este lipsa personalului în instituţiile abilitate. Dar să presupunem că gradul de colectare ar creşte şi, mai mult, munca la negru s-ar diminua. Atunci ne-am confrunta cu situaţia a colecta mult mai mulţi bani şi la un moment dat de a da socoteală asupra managementului sectorului public. Aici însă nu am mai putea oferi explicaţia lipsei personalului ci mai mult a incompetenţei lui
Iată de ce poate nici nu există un interes major în a modifica ritmul colectării veniturilor bugetare. Acesta este însă doar un aspect al problemei. Celălalt, mult mai important este efectul asupra mediului de afaceri şi a angajaţilor.
Ce aduce această impozitare asupra profitului companiei de 16% şi nu de 25? Mai multe fonduri disponibile pentru investiţii şi posibilitatea dezvoltării afacerilor. Poate că nu ar fi rău ca o parte din impozitarea asupra profitului să fie mutată spre impozitarea dividendelor. Ne gândim la acestă soluţie din perspectiva decapitalizării companiilor cu capital românesc. Ce încredere poate avea un posibil partener străin într-o companie cu un capital de 200 RON (aprox. 60 de euro) sau chiar de 2500 de RON. De ce companiile cu capital autohton preferă minimul capitalului social? Dacă acestă soluţie ar fi aleasă am avea două efecte pozitive majore. Primul ar fi dezvoltarea şi extinderea afacerilor deja existenete. Aceasta ar conduce la o creştere a folosirii mâinii de lucru în contextul apariţiei şi dezvoltării exponenţiale a şomajului de import, iar această creştere ar determina o creştere în lanţ a încasărilor din taxe şi impozite aferente angajaţilor. În al doilea rând şi poate şi mai important o radicalizare a concurenţei în ceea ce priveşte investiţiile străine directe in regiune. De mult nu mai reprezintă un avataj oferirea terenului sau a diferitelor facilităţi de început ci o competitivitate a mediului de afaceri.
Această diminuare a impozitului pe profit a favorizat existenţa companiilor mici şi mijlocii şi dezvoltarea celor existente. A favorizat practic exact ceea ce trebuia: clasa de mijloc. Trebuie dezvoltat climatul de afaceri acolo unde vreme de 45 de ani am suferit un surogat de ecoonomie. Să nu uităm că acest concept de cotă unică este analizat şi dezbătut tocmai în economiile cu tradiţie de piaţă ca Statele Unite şi Marea Britanie, dar care în contextul internaţional se apropie tot mai mult de state intervenţioniste clasice şi anchilozate în trecut. De ce ar putea un guvern să şie mai bine care este cota de impozit care favorizează afacerile in locul pieţei?
Şi să nu ne amăgim cu afaceri de faţadă sau de intermediere. Lumea de acum ne arată că trebuie să ne întoarcem la adevăr. Să vedem, cum spunea un calugăr economist bulgar, refugiat de pe Wall Street, un borcan de pământ în fiecare zi pe bancul (a se citi biroul) nostru de lucru ca să nu uităm unde stă de fapt valoarea. Criză financiară este determinată tocmai de această ruptură a pieţelor de economia reală, creatoare de plus-valoare. Am ajuns să tranzacţionăm şi să previzionăm iluzii şi impresii în loc să analizăm economii reale şi afaceri reale.
Deci să nu uităm că principala problemă nu e şi nici nu va fi procentul mai mare sau mai mic al unui impozit sau altuia. Problema de bază şi de analizat este nu impozitul ca atare ci mai mult ramura in care se aplică şi ramurile ce trebuie favorizate. Nu trebuie neapărat subvenţii sau ajutoare pentru diferite domenii ci poate trebuie evitată sugrumarea economiei reale. România trebuie să concureze cu statele din regiune din toate punctele de vedere. Şi dacă unele state au şi cote unice dar şi resurse, şi aici ne gândim la Rusia cu cei 13% şi la Georgia, noi trebuie să aducem pe scena economică competitivitatea mediului de afaceri şi poate de ce nu şi un know how specific zonei.
Trebuie exploatate toate avantajele ce decurg din competitivitatea fiscală şi, poate nu peste multă vreme, atunci când Comisia Europeană îşi va fi realizat dezideratul unui sistem fiscal armonizat la nivelul Uniunii Europene, România va avea deja câştigată bătălia investiţiilor străine în zonă. Delocalizarea afacerilor nu va mai avea ca scop impozitele şi taxele ci poate o apropiere de piaţă. Şi aici trebuie să exploatăm avatajul pieţei în formare. De aceasta este atât de necesară construirea şi dezvoltarea unei clase de afaceri de mijloc nu atât pentru prezent cât mai ales pentru viitor.
Dr. Ec. Octavian JULA
JP Consulting Partener
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu